Musculiţa albă de seră – Trialeurodes vaporariorum

0
774

Ordinul Homoptera

Familia Aleurodidae

Musculiţa albă de seră provine din zonele tropicale ale Americii, de unde s-a răspândit în toate regiunile globului mai ales datorită sistemului de culturi protejate.

 

Descrierea dăunătorului.

Are dimensiuni foarte mici, femela are 1,46 – 1,53 mm lungime, iar masculul 1,15 – 1,43 mm. Corpul este alungit, de culoare albă-gălbuie, acoperit cu o secreţie pulverulentă, ceroasă, albă, cu aspect făinos. Aripile sunt de culoare albă, iar ochii, tibiile, tarsele şi vârful abdomenului brune. Antenele sunt alcătuite din 7 articole

 Oul este 0,22 – 0,24 mm lungime, oval – alungit, prevăzut cu un pedicel scurt de culoare ce variază de la alb-gălbuie la depunere şi negru-violet, cu luciu metalic, înainte de eclozare.

Larva tânără are corpul oval, de culoare galbenă-pal, cu ochii roşii. Larvele mature au corpul turtit dorso-ventral de 0,7 – 0,8 mm lungime, de culoare verde-palid. Pe părţile laterale prezintă o bordură de spini scurţi, iar dorsal 15 – 20 de perişori albicioşi.

 

Biologia dăunătorului.

Musculiţa albă de seră are 3 – 4 generaţii pe an, uneori şi mai mulţi, în funcţie de factorii ecologici. De obicei, generaţiile se suprapun, întâlnindu-se în acelaşi timp diferite stadii ale insectei: ou, larvă, adult.

În timpul verii, musculiţa poate migra din sere pe diferite plante în câmp, unde se înmulţeşte până în toamnă. La scăderea temperaturii, o parte din insecte se reântorc în sere, reinfestând culturile.

 

Plante atacate şi mod de dăunare.

Este un dăunător polifag, care atacă specii de plante legumicole cum ar fi: tomate, ardei, pătlăgele vinete, castraveţi, fasole etc., dar produce pagube și culturilor de plante ornamentale: garoafe, crizanteme, begonii, gerbera, muşcate etc.

Insectele înţepă şi sug seva din ţesuturile plantelor parazitate. În urma atacului, organele atacate sunt acoperite de dejecţiile insectei, care favorizează dezvoltarea unor ciuperci saprofite din genurile Alternaria, Penicillium, Fusarium, etc., formându-se un miceliu de culoare închisă care micșorează suprafața de asimilație a plantei. În urma atacului, frunzele se îngălbenesc, se usucă şi cad.

 

Metode de prevenire și combatere.

Se recomandă următoarele metode preventive:

  • Distrugerea florei spontane din jurul serelor şi solariilor, care reprezintă focare de infecţie;
  • Scoaterea tuturor resturilor vegetale după desființarea culturii, și distrugerea acestora;
  • Corpurile serelor, se vor dezinfecta prin stropiri cu produse organofosforice sau carbamice, în doze mărite sau prin fumigări cu aerosoli în momentul în care ăn seră nu sunt culture;

Tratamentele chimice se fac în momentul în care se observă focare de infecție cu unul din produsele omologate din comert.

O atenție deosebită trebuie acordată părții inferioare a frunzelor în momentul tratamentului deoarece în acele locuri se găsesc coloniile de insecte.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ