ACASĂ ARTICOLE ANUNȚURI AGRICOLE LEGISLAȚIE AGRICOLĂ AGRICOOL TV FORUM CONTACT
LEGUMICULTURĂ
POMICULTURĂ
VITICULTURĂ
CULTURI DE CÂMP
PLANTE MEDICINALE
FLORI DE APARTAMENT
PEISAGISTICĂ
ARBORI ȘI ARBUȘTI ORNAMENTALI
ANIMALE DE COMPANIE
ANIMALE DE FERMĂ
BOLILE PLANTELOR
DĂUNĂTORII PLANTELOR
UTILAJE AGRICOLE
CONSTRUCȚII AGRICOLE
 

FASOLEA DE GRĂDINĂ

Denumire ştiinţifică : Phaseolus vulgaris L.
Familia : Papilionaceae (Fabaceae)

fasolea

Partea comestibilă : păstăile verzi sau boabele (seminţele) care pot fi verzi sau uscate. Se consumă numai în stare gătită.

Valoare nutritivă : păstăile verzi conţin aproximativ 88-91% apă şi 9-12% substanţă uscată, din care 3,7-5,7% hidrocarbonaţi (constituiţi din zahăr reducător 0,4%, amidon 2,2% şi celuloză 1,4%), proteine 2,0-2,4%, grăsimi 0,2% şi cenuşă circa 0,8-1%

Originea şi aria de răspândire
Phaseolus vulgaris provine dintr-o specie mai veche P. aborigenus care provine din Brazilia şi Argentina. Această specie a fost luată pentru prima dată în cultură cu circa 7600 ani î.H. în Peru. Din Peru a migrat în Mexic, unde evoluează în fasolea cu bobul mic. Fasolea a fost adusă în Europa de Columb în anul 1493, la bordul propriei nave.
În România a fost introdusă în cultură la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Particularităţi botanice şi biologice
Fasolea este o specie anuală, ierboasă, sub formă de tufă sau volubilă. Se cultivă sub două forme: de câmp şi de grădină. Fasolea de grădină prezintă păstăi comestibile, fără aţe şi strat pergamentos. Fasolea de câmp se foloseşte pentru bobi (seminţele comestibile).
Fasolea prezintă două convarietăţi botanice :
- convarietatea nanus - cu port pitic, cu creştere determinată sau de tufă (popular numită şi fasolea oloagă)
- convarietatea communis - cu port înalt, cu creştere nedeterminată sau urcătoare ori de arac.
Tulpina  prezintă perişori aspri, dispuşi răzleţ, este erectă la fasolea oloagă, sau erectă până la înălţimea de 15-20 cm, după care devine volubilă la fasolea urcătoare.
La fosolea oloagă, tulpina creşte până la înălţimea de 30-40 cm, şi prezintă multe ramificaţii, conferind plantei un aspect de tufă.
Rădăcina este la început neramificată, puţin dezvoltată, după care la 2-3 săptămâni formează numeroase ramificaţii laterale destul de lungi, dar subţiri. Ramificaţiile radiculare de ordin superior nu se deosebesc prea mult de rădăcina principală, conferind sistemului radicular un aspect fasciculat. Majoritatea rădăcinilor se dezvoltă în primii 25 cm de sol, dar unele rădăcini pot ajunge până la 75-90 cm.
Rădăcinile fasolei prezintă nodozităţi în care se dezvoltă bacterii fixatoare de azot Rhizobium phaseoli. Aceste bacterii trăiesc în relaţie de simbioză cu planta.
Frunza. În primele stadii de vegetaţie, fasolea prezintă frunzuliţe cotiledonale ce provin din embrion. După căderea acestora apar frunze primare care sunt simple ovat-cordate, aşezate opus şi, de asemenea, mai apar şi frunzele secundare care sunt compuse, trifoliate, alterne.
Florile de fasole sunt zigomorfe, hermafrodite, tipice familiei Papilionaceae, solitare sau grupate în raceme cu 2-8 flori mai scurte decât frunzele.
Fructul este o păstaie de forme, mărimi şi culori diferite. Ca formă, păstăile se împart, din punct de vedere tehnic, în următoarele grupe: cilindrice şi înguste, late şi turtite sau intermediare (cilindric-uşor turtite, de grosime intermediară). De asemenea pot fi drepte sau mai mult ori mai puţin curbate.
Sămânţa este mare sau foarte mare, corespunzătoare unei mase a o mie de boabe (MMB) variind între 150-750 g.
Seminţele pot fi reniforme, sferice, eliptice, cilindrice, sau forme intermediare. Pot fi monocolore sau pestriţe (bicolore) având o gamă largă de culori: albe, galbene, roşii, maronii, negre, cafenii de diferite nuanţe etc.
Într-un fruct se găsesc 3-7 seminţe, în funcţie şi de lungimea păstăilor.

Factori de mediu
Temperatura Fasolea germinează doar la temperaturi de peste 120C, iar temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 20-250C.
Apa. Fasolea nu este o plantă care să aibă nevoie de cantităţi mari de apă, dar este esenţială prezenţa acesteia în diferite stadii de vegetaţie, cum ar fi germinaţia, înfloritul, legarea păstăilor şi formarea boabelor. În această perioadă, fasolea cere un sol bine aprovizionat cu apă (70-80% din I.U.A.) şi microclimat umed şi călduros.
În perioada înfloritului, trebuie, de asemenea, să asigurăm şi o umiditate atmosferică suficientă, deoarece florile cad în condiţii de uscăciune atmosferică, fapt ce poate avea implicaţii foarte grave asupra nivelului producţiei.
Lumina. Fasolea, la origine, este o plantă de zi scurtă (8-12 ore),  dar cultivarea ei în alte zone a dus la evoluţia acesteia şi spre tipul de zi lungă (peste 12-14 ore) şi diverse tipuri neutre.
Solul Fasolea nu are pretenţii deosebite faţă de sol, dar se obţin rezultate foarte bune pe solurile mijlocii, luto-nisipoase sau nisipo-lutoase, permeabile, cu conţinut mijlociu în substanţe organice şi elemente nutritive şi o reacţie neutră.
Elementele nutritive De regulă, solurile din culturile legumicole asigură condiţii corespunzătoare cultivării fasolei de grădină.

Tehnologia de cultivare
Cultura se amplasează pe terenuri plane sau uşor înclinate, cu pantă uniformă, ce conţin soluri corespunzătoare cerinţelor speciei. Obligatoriu trebuie asigurate condiţii de irigare.
Pregătirea terenului Toamna, după desfiinţarea culturii anterioare, se efectuează arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm şi se lasă sub formă de brazdă nelucrată. Urmează fertilizarea de bază cu superfosfat 300-600 kg/ha şi sulfat de potasiu sau sare potasică 200-300 kg/ha.
Primăvara, se fac 1-2 lucrări cu grapa cu colţi reglabili pentru a menţine terenul fără crustă si fără buruieni.
Mobilizarea terenului se face cu 2 săptămâni înainte de înfiinţarea culturii prin două lucrări cu grapa cu discuri executate perpendicular una cu cealaltă. Între cele două grăpări se aplică o fertilizare starter cu 100-200 kg(ha azotat de amoniu şi erbicidarea cu Galex 8 l/ha sau Treflan 5 l/ha.
Modelarea terenului se face în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 sau 104 cm.
Înfiinţarea culturii. Cultura se realizează prin semănat direct
Epoca de înfiinţare este în intervalul de timp de 15-20 aprilie în sudul ţării şi 5-15 mai în zonele din  nordul ţării. Respectiv după momentul în care temperatura depăşeşte 120C. Schema de înfiinţare a culturii
Pe teren modelat se amplasează 2-4 rânduri în funcţie de vigoarea soiului şi de zona de cultură. Distanţa dintre seminţe pe rând este de 5-7 cm, la patru rânduri pe strat, 3,5-5,0 cm la trei rânduri pe strat şi de 2,5-3,5 cm, la două rânduri pe strat, pentru a se asigura o densitate de 400-600 mii plante/ha.
Pe teren nemodelat, semănatul se poate realiza în rânduri echidistante dispuse la 40-50 cm, în funcţie de vigoarea soiului, dar chiar şi în funcţie de maşina de semănat folosită; distanţa între plante pe rând va fi de 3,5-5,0 cm, pentru a asigura aceeaşi densitate.
Semănatul se realizează mecanizat pe suprafeţe mari, cu maşini de semănat, cum ar fi SUP-21, SPC-6, Saxonia ş.a., iar pe suprafeţe mici, manual.
Adâncimea de semănat este 3-5 cm.
Pentru un hectar de cultură se foloseşte o cantiate de sămânţă de 80 şi 120 kg/ha.

Lucrările de îngrijire.
Trebuie aplicate 1-3 udări prin aspersie cu norme de 150-400 m3/ha în perioadele secetoase.
Prăşitul se face pentru combaterea crustei şi a buruienilor, se realizează manual de 1-2 ori şi mecanizat de 2-3 ori.
Erbicidareapostmergentă se efectuează cu unul sau două erbicide. Pentru o combatere eficientă, buruienile trebuie să fie în “faza de rozetă”, adică să aibă maximum 2-3 cm înălţime şi să nu fie ramificate.
Fertilizarea fazială se efectuează înainte de înflorit cu 100-150 kg superfosfat, 100-200 kg/ha azotat de amoniu şi 50-100 kg/ha sulfat de potasiu sau un îngrăşământ complex NP sau NPK în cantitate de 200-300 kg/ha, în funcţie de starea de fertilitate a solului şi modul de evoluţie a culturii.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor reprezintă una dintre cele mai delicate lucrări, deoarece sunt necesare cunoştiinţe solide de specialitate, iar atacul poate să survină fulgerător. Neefectuarea tratamentelor corecte la momentul optim poate să compromită cultura.   

Recoltarea se face la maturitatea tehnologică pentru păstăi şi la maturitatea deplină pentru cultura de seminţe.  
Recoltarea se poate efectua manual, în 3-4 reprize, în funcţie de soi, pe parcursul a 7-10 zile, sau manual folosind combine speciale.
Recoltarea mecanizată se efectuează când 60-70% din primele păstăi sunt bune pentru consum.

Producţia este de 5-12 t/ha de păstăi, în funcţie de tehnologia de cultură şi de asigurarea condiţiilor optime pentru plantă la momentul potrivit. De asemenea, soiul sau hibridul folosit ne poate aduce un plus însemnat la producţie.

 

HTML Comment Box is loading comments...
 

RECLAMA TA AICI

© 2011 AGRICOOL.RO
Toate materialele publicate aparțin autorilor.

COLECTIVUL DE REDACȚIE